Concurs organizat cu sprijinul:

Tipografia Silkat

iul 4, 2016

Poze si impresii 2016

POZE

Radu Cristi – album 1album 2; album 3;

Bogdan Popa –  album (pe Vf. Cozia)

Alex Teodorescu – album (la sosire)

George Bondei – album (la Manastirea Turnu, coborarea spre sosire)

Mihai Preda – album (la 500 m de sosire)

Morariu Marius – album (punctul de hidratare de la Manastirea Turnu)

Andra Catias – album (la sosire)

Horatiu Vrapcea – album (in timpul concursului)

Impresii ale participantilor la CMR 2016:

Sambata a fost moment aniversar in Circuitul de alergare montana al Carpatilor. S-au implinit cinci ani de Cozia Mountain Run, cinci ani de cand ne intalnim in statiunea Calimanesti-Caciulata, cinci ani de alergare montana pe malul Oltului si pe pantele umbrite ale Masivului Cozia.
Ne-am bucurat de o noua editie reusita, de atmosfera frumoasa, de prietenie si aura de pace si liniste care te inconjoara atunci cand pasesti catre manastirile Turnu si Stanisoara sau pe potecile suspendate in timp catre si dinspre varful care poarta pe umeri numele intregului masiv, Cozia!
O experienta fierbinte si la propriu si la figurat, care nu trebuie ratata
!

Alerg CC Team

Foto: Radu Cristi

Foto: Radu Cristi

*****

Ediția a cincea a unui concurs cu adevărat special, Cozia Mountain Run. E special prin atenția acordată detaliilor, prin caracterul său umanitar, prin traseul într-o zonă mai puțin umblată a Carpaților, prin atmosfera prietenoasă. Trei probe, detalii mai jos, plus cros pentru copii:

  • Traseul Cozia (30 km): 131 participanți. Cîștigători: Constantin Busuioc – 3h:13min:35sec și respectiv Georgeta Manolache – 4h:21min:25sec
  • Traseul Stînișoara (21 km): 131 participanți. Căștigători: Florin Niță – 1h:57min:39sec și respectiv Ilinca Maria Tempeanu – 2h:19min:16sec
  • Traseul Turnu (4 km): 42 participanți. Cîștigători: Andrei Georgescu – 26min:39sec și respectiv Cristina Palic – 28min:45sec.

Sursa: www.alerg.ro

castigatori CMR 2016

*****

Cozia Mountain Run prima cursa de alergare la care, desi am aflat tarziu de ea, am participat si pentru profilul spiritual, fiind in vecinatatea atator manastiri si trecand prin curtea a doua dintre ele. Plus ca ma leaga amintiri frumoase din copilarie, cand aflandu-ma in primul pelerinaj din viata mea am inoptat la manastirea Turnu.

(Morariu Marius)

*****

La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).

Ca si kit (…) pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori. De altfel, si premiile sunt pe masura: 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. In checkpointuri era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.

David Iancu (text integral aici)

*****

Traseul Stânișoara – Mai greu și mai bine decât credeam

Vineri seara, ajunși în tabăra de la Călimănești, unde ne-am cazat și anul trecut, m-am bucurat să revăd multe fețe cunoscute. Am rămas cu aceeași impresie și de data asta: de eveniment prietenesc, cu oameni buni și săritori, gata să ajute orice tovarăș alergător care are nevoie ceva. Și suntem o gașcă foarte needy, mereu avem nevoie de drum, cazare, mâncare, cafea, un tricou mai mare, un gel, o hartă, indicații, un șut undeva etc etc.

M-am bucurat să aud că finishul nu mai cuprindea porțiunea de asfalt de anul trecut și nici tura de parc de final. Știu că par niște detalii minuscule la o cursă unde greul e pe traseu, nu la final, însă când te bate soarele în cap suficient, 500m ajung să se simtă ca 3km. (…)

Traseul Stânișoara are darul de a te ține în priză non-stop. E plin de fals plat, de drum forestier în pantă ușoară, pe care alții chiar o aleargă, dar eu de obicei nu prea reușesc. Am alternat alergarea cu mersul cât am putut eu de rapid. Știu că genul acesta de traseu este specialitatea casei pentru unii alergători, însă pe mine mă epuizează. Dă-mi urcare cât o fi ea de abruptă, o s-o fac încet, dar sigur, știind că după urmează coborârea. Dar pe pantă ușoară, parcă nesfârșită, mă chinui ca scuterul supraturat la deal. (…)

Sunt multe momente în istorie la care mi-ar fi plăcut să iau parte. Printre ele sunt meciul Stelei cu Barcelona din 1986, concertul INXS de pe Wembley din 1991 și Cozia Mountain Run de pe vremea când NU exista această urcare pe final de traseu.

Este un adevărat test de rezistență și voință. Deși e scurtă, de ambele dăți când am urcat panta care părea aproape imposibil de verticală m-am simțit ca o eroină. Nu-mi mai trebuiau clasament, timpi, nimic. După urcarea asta știam că atinsesem maximul de efort. (…)

(Carmen Albisteanu, text integral aici)

*****

Cozia, cu de toate

Pe la kilometrul 16 incepusem deja sa-mi pierd rabdarea; GPS-ul (si bunul simt) imi spuneam ca am trecut de jumatatea cursei, insa nu ajunsesem in punctul cel mai inalt. Mai mult, grupul destul de rasfirat de alergatori in care ma aflam, intins pe vreo 2-3 serpentine ce imbratisau un perete stancos impadurit, inainta cu pasi tot mai marunti de-a lungul potecii pietroase. Ritmul de inaintare scazuse considerabil (bine, nici pe portiunea anterioara nu fusese ceva grozav), insa acum abia ne taraiam printre brazi si bolovani, unii proptiti in betele de trekking, altii cu mainile pe genunchi. Taceam, fiecare concentrat pe propria respiratie, in timp ce, printr-o curiozitate a propagarii undelor, zgomotele soselei de pe firul vaii se auzeau pana la noi, privelistea ramanand ascunsa.

In astfel de momente, zeul alergatorilor si drumetilor montani pandeste dupa colt, sa-i afle pe cei slabi. Si vazandu-i cu vointa serios clatinata, pasind abia din inertie, sperand doar sa termine odata portiunea de urcus, zeul le pregateste un adevarat festin pentru ochi si minte. Ce energizant, ce imbold sa-si doreasca mai mult alergatorul obosit, decat o panorama larga, generoasa, asupra vaii Oltului. Iar micul zeu de la Cozia Mountain Run 2016 exact asta ne-a oferit celor care am strabatut plaiurile inierbate, padurea, stancariile si creasta, pe parcursul celor 30 km. O priveliste de care nu m-am saturat, privind meandrele largi ale Oltului transilvan, iesind din stransoarea muntilor si devenind fasia lata si stralucitoare de apa a Oltului oltenesc. Zeci de kilometri de jur imprejur, paduri si inaltimi, din Fagaras pana in Parang. (…)

Doua sugestii am, totusi, pentru organizatori:

-in loc de urcarea aceea detestabila de pe final, traseul ar putea fi lungit cu o bucla pe creasta, ca sa ramana constanta lungimea totala, si sa ofere ceva mai multe panorame,

-la sosire, un loc cu banci si umbra pentru alergatorii obositi ar fi ideal. Sa mai zic si de niste lighene cu apa rece pentru racorit picioarele?

(Mihai Oprea, text integral aici)

*****

Traseul Stânișoara, deși este unul numa’ bun pentru amatori (așa circulă vorba prin popor), nu-i lipsit de dificultate. În momentul în care ai impresia că te-ai oprit din urcat și dai de o porțiune aparent plată cu iarbă care-ți gâdilă gleznele și te simți așa ca într-o poveste în care de undeva din dreapta o să sară o căprioară care te va însoți până la finish pe acest drum „drept”, te lovești de crunta realitate a urcărilor fără sfârșit. Porțiunile de galop sunt înșelătoare pentru că în momentul în care te simți mai viteaz decât este cazul poți să pici în nas sau să-ți scrântești glezna. Am văzut două cazuri pe traseu și asta se întâmpla de la primii kilometri. Eu am prins curaj când aplicația îmi spunea că aș fi pe la kilometrul 19, deși realitatea era cu totul alta, și am început să bag viteză. Ajungând în dreptul Mânăstirii Turnu am constatat că pe marele final (foarte sadici organizatorii) mă așteaptă un deal cu un unghi de înclinare de toată frumusețea. Nu m-am târât în patru labe, dar nici mult nu mai aveam. După ce am tras de ultimele resurse, iar i-am pomenit când pe unii, când pe alții, pentru că sosise vremea să zburd la vale prin noroaie de astă dată, iar din spate mai veneau tino-nino și băieții vajinici care te cam spulberau din calea lor, deci baftă cu echilibristica. Când am văzut voluntarii care anunțau ultimii 500 de metri, zău că mă simțeam ca și cum l-aș fi prins pe Dumnezeu de picioare.(…)

(Adriana Georgescu, text integral aici)

*****

Aplauze pentru organizatorii si voluntarii de la Cozia Mountain Run, o cursa pe placul meu, urcari si coborari alergabile dar si catarare si coborari cu adrenalina. Fara pretentii de loc, am gresit alergand fara bidon de apa, pe o caldura epuizanta. Punctele de rehidratare au fost suficiente, nu si energia mea pe final. Un concurs cu o cireasa pe tort, pe care din pacate nu am mai putut-o savura, pierzand in 3km 10 locuri. Cu toate acestea concursul acesta se alearga cu inima deschisa. A must run race!

(Morariu Razvan)

*****

Weekendul ce a trecut am fost prezenti la Cozia Mountain Run, un concurs special, atat pentru scopul acestuia, de a sprijini anumite cauze sociale, cat si pentru locatie, Muntii Cozia.

(Tabere Montane de Alergare, Schi si MTB)

*****

La cursa de 4 km suntem vreo 40 de participanţi. La masculin majoritatea mi-ar putea fi nepoţi probabil. Mă încearcă un fior de jenă, e bine că m-am băgat la cursa asta îmbrăcat cu un tricou de la Maratonul Piatra Craiului…

De obicei cam 4 km îmi trebuie ca să mă încălzesc, acum toată cursa are 4 km. Şi vreo 170 m diferenţă de nivel. Se aleargă pe plat până la Mănăstirea Turnu, se urcă un deal complet antipatic, se coboară plăcut, apoi neplăcut, ai ajuns lângă şosea şi mai ai 500 m până la finish. Lasă nene, că şi Carl Lewis a trecut de la curse scurte la maraton, să fie şi unul care face invers.

Am în faţă un grup de 6 flăcăi, din care 4 în mod sigur m-ar umple de spume la înot, că sunt de la un club de triatlon. Aleargă ritmat, călcâiele la fund, se vede că fac sport, parcă nu fac nici un efort.

Sunt singurul care se opreşte să bea un pahar de apă la Turnu, apoi începe urcarea dealului. Ştiam urcarea ca fiind extrem de antipatică, venea la sfârşitul curselor lungi, acum sunt odihnit şi merge uşor. Suntem ca cei 7 pitici, eu fiind morocănosul, lipseşte Albă ca Zăpadă, băieţii sunt din gama celor care nu au ficat şi nu au splină, şi dacă le descoperă tot îşi revin ca Van Damme din bătaie.

La coborâre doi băieţi dispar în faţă, parcă se prăbuşesc pe pante, grupul de triatlon rămâne unit şi precaut, plec şi eu pe coborâre, că tare aveam poftă de o alergare. (…)

(Adrian Mila, text integral: alerg.ro )

*****

30 km de agonie și extaz la Cozia Mountain Run

Când am ajuns pe vârful Cozia, după un urcuș pe pietre, am avut senzația că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior, mai ales că la punctul de alimentare am găsit o mulțime de bunătăți (în contextul alergării, bunătățile sunt banane, mere și biscuiți :P). La panoramă m-am uitat în trecere, chiar dacă peisajul era superb, cu verdeață și vârfuri mândre de munte. Nu prea-mi vine să admir natura în timpul curselor, prefer să-mi păstrez concentrarea; nici nu reușesc să mă destind prea tare. (…)

(Andra Calenic, text integral aici)

*****

Decalogul Cozia Mountain Run: 10 sfaturi pentru un (prim) semimaraton montan

1. Eu sunt Batman – Nu participa pentru prima dată la un semimaraton montan fără să faci câteva (mai multe) antrenamente specifice cu pante, în ideea că tu eşti miezu’ şi muşchii rezistă. Nu rezistă oricâte tuburi de fixativ Taft ai folosi, nu aşa cum ai fi crezut. Iar dacă tu tot „Batman, Batman” şi o faci, fii gata să ai parte de surprize cum nici nu ai visat!

2. Păgânisme – Pregăteşte-te să descoperi existenţa unor noi zei şi să o dai în politeism. Adu ofrande celor care au ales proba de maraton şi au alergat cu vreun kilometru în altitudine şi nouă în lungime mai mult decât tine, într-un mod care pare să ţină de domeniul SF-ului, în ceea ce te priveşte.

3. Băgarea picioarelor în pădure – Descoperă cum debitul înjurătorilor mentale şi creativitatea acestora atinge noi cote alarmante. Dar fii sigur că oricât de mult ţi-ai băga tu picioarele în propria prostie (de a nu te fi pregătit cum trebuie) şi în mediul înconjurător, pădurea ţi le va băga înapoi. Până în gât.

4. Adu-ţi aminte de locul de odihnă – Reţine foarte bine unde se află punctele de hidratare şi alimentare. Cu toată umbra pământului oferită de copaci, sudaţia va fi atât de minunată încât vei transpira sărătură ca o arteziană salină. Din toate unghiurile. Prin toate părţile. Chiar şi alea strâmte. Şi nu, coaja de copac nu este comestibilă.

5. Cinsteşte pe tati şi pe mami – Nu îi înjura că te-au facut şi nu îi întreba de ce te-au pus la aşa ceva. Pentru că te-ai pus singur(ă). Oricum îi vei recunoaşte pe traseu. În voluntarii care îţi întind ca o mană cerească paharul cu apă, izotonic şi bucăţile de mere. La fel ca părinţii, te vor încuraja cu „Hai că poţi!”, „Bravo!” şi „Hai că mai e puţin!”. Ştiind foarte bine că „puţinul” ăla este al naibii de relativ .

6. Să preaconspiri – Ia în considerare faptul că organizatorii ar putea avea o înţelegere secretă cu ortopezii din România. Sau cel puţin cu farmaciştii comercianţi de Sfântul Diclofenac, Preacuviosul Antiinflamator şi Preafericitul Analgezic. Recomand şi efectuarea unui consult oftalmologic. A se vedea punctul urmator.

7. Flora şi fauna – Învaţă să observi mediul înconjurător şi să recunoşti fauna şi flora locală. Distinge, astfel, tufele de urzici, în care musai vei evita să îţi bagi mâna, în căutarea unui punct de sprijin. De asemenea, nu-ţi hidrata în exces nădragii atunci când confuzi pe traseu un câine cu un urs, lup, dragon ori alte făpturi mitologice. Pentru asta se recomandă consultul oftalmologic.

8. Topografie – Atunci când traseul ţi-e total necunoscut, ia cursuri extensive de topografie, citit şi interpretat de hărţi cu altitudini şi km. Realizează şi o cercetare, în prealabil, în rândul veteranilor. Întru dozarea cu cap a efortului şi un bun managent al nervilor, care vor ceda atunci când te îndrepţi ca o panseluţă voioasă spre ultimii km. Şi afli că mai umează un Deal al Morţii, de urcat în patru labe şi coborât prin frânare cu faţa.

9. Să mărturiseşti că eşti strâmb – Pentru că asta vei fi atunci când vei vedea linia de finish. Strâmb la picioare. Strâmb la rânjet. Şi de-a dreptul în stângul cocoşat de imensa bucurie de a fi terminat. Chiar dacă ai vrut de minim 247 de ori să renunţi pe traseu, să te aşezi în fund şi să aştepţi SMURD-ul să te urnească de acolo. Chiar dacă ai reinventat nomenclatorul înjurăturilor. În ciuda crengilor ce ţi-au plesnit suav moaca, a bolovanilor şi rădăcinilor ce ţi-au mângâiat gleznele, a pantelor ce ţi-au transformat muşchii şi articulaţiilor în mase gelatinoase.

Felicitări, fii o moluscă beată pe uscat, mândră de tine!

Acum, cel puţin, mergi ca una!

10. Să pofteşti! – Să pofteşti la pepenele minunat oferit la sfârşitul cursei! Să realizezi, după ce îţi trec dracii personali, că pe retină ţi-a rămas întipărit un traseu foarte frumos iar în suflet o experienţă memorabilă. Să pofteşti să o repeţi! Dar cu mai mult cap!

(Elena Hogas, text integral aici )

Asteptam impresiile voastre si fotografii (link) la adresa de email tudor.butu@coziamountainrun.ro

404

Organizatori:

Categorii

Parteneri:

Revista Alerg.ro free bike team

Parteneri media:

Revista Alerg.ro

Concursuri Partenere