Concurs organizat cu sprijinul:

Tipografia Silkat

iul 7, 2014

Poze si impresii 2014

POZE:

Radu Cristi – marcare traseu, predare pachete de start, START, Manastirea Stanisoara (966 poze)

Radu Cristi – album 2 (825 poze)

Radu Cristi – album 3 (836 poze)

Cristi Farcas – coborare La Troita spre Pausa & coborarea de la Manastirea Stanisoara

Alex Stoian – urcare La Troita & Coborare Izvor 2 (Traseu Cozia)

Gabriela Nitulescu – coborarea din Varful Cozia

Bianca Preda – de la SOSIRE

Cosmin Bobonete – zona SOSIRE

Iulian Grigore – SOSIRE, Festivitatea de premiere

Vlad Diaconescu – poze de la SOSIRE

VIDEO:

Alex Stoian – “Punct hidratare cu cantec”

Impresii ale participantilor la CMR 2014:

Noi Orizonturi – Familia:

Verbul,, a darui” a fost esenta acestui eveniment care ne-a unit pe toti ca intr-o mare familie. Sufletul lui: minunata echipa Pegas Triatlon Club. Si parafrazandu-l pe marele nostru Ion Creanga: nu stim pentru altii cum a fost, dar noi cand ne reamintim momentele traite alaturi de acesti oameni extraordinari, care au ales sa-si petreaca o zi din week-end alergand pe trasee montane dificile pentru a sustine proiectul medical de Eradicare a strabismului, prieteniile care s-au infiripat aici si calitatea discutiilor purtate, ne simtim impliniti sufleteste. Tuturor va multumim foarte mult! Multumiri speciale voua, dragii nostri Flori Neacsu, Marian Marinache, Cristian David-Matei,Patrick Cournede si Florin-Victor Cimpianu( si bineinteles Mira) pentru initiativa generoasa de a fi fundraiseri in beneficiul copiilor defavorizati social din jud. Valcea diagnosticati cu strabism. Text integral: aici

Cristina Craciun:

O alergare pe care o așteptam de un an! Organizare excepțională, traseu superb… un week-end de poveste!

Andrei Lihaciu:

Sunt enorm de multe lucruri de spus despre Cozia Mountain Run..dar la ce ma pot rezuma ? Este una din cursele mele preferate ! M-a fermecat la prima participare in 2013 prin frumusetea locului si prin caldura cu care am fost primiti, incurajati si felicitati de echipa de organizare, de voluntari si de cei care au venit sa sustina participantii. Acum ca s-a terminat si cea de-a IIIa editie, abia astept sa ma intorc la anul si sa iau parte la una dintre cele mai frumoase curse din tara! Multumesc echipei de organizare si voluntarilor pentru tot efortul depus! Ne vedem in 2015!!!!!!!!!

Dragos Ciobanu:

Deși înscris încă din ianuarie la cursa lungă, cu o săptămână înainte de start mi-am cerut mutarea la traseul Stânișoara, care  este unul din cele mai alergabile trasee de trail-running din câte am făcut. […] La final apă și muuulţi peeepeneeeeni, tone de pepeni. Nu mai vreau nimic în afară de niște….peeepeeni. De când am plecat de acasă mă tot gândeam la pepenii de la finish așa că la întoarcere o să îmi comand o basculantă cu livrare în bucătărie…o basculantă cu pepeni că altfel ce să fac cu basculantă? Rămân la finish până seara și aplaud tot ce vine că așa-i frumos şi imi mai trag un bronz de toată frumuseţea că pe frunte nu prea eram pârlit! Text integral: http://www.dragosciobanu.ro

Ovidiu Veliscu:

Parti Pro:

– traseu foarte bine marcat;- voluntari prietenosi si incurajatori; – o atmosfera placuta si relaxata; – medalie de finish frumoasa din ceramica de Horezu; – tombola cu multe premii atragatoare; – pepeni deliciosi si racoritori oferiti dupa finish; – puncte de hidratare bine dotate; – timpi masurati precis si verificarea concurentilor care au luat startul; – timp limita foarte generos (8h ambele probe); – trasee pentru copii adaptate pentru varsta (250m – 1 km) cu diplome si medalii pentru fiecare si mici suveniruri;

Parti Contra:

– Traseele au avut circa 19.5 km cu 900m dif nivel, respectiv 28 km cu 2000m diferenta nivel (mai scurte, dar diferenta nivel mai mare decat in descriere); – La final de cursa in intrarea in camping-ul Manastirii Turnu nu era clara directia catre finish; Text integral: http://crossrunningfrenzy.blogspot.ro

Razvan Morariu:

[…] Masivul Cozia se află chiar deasupra noastră și privind în sus nu pot să îmi imaginez cum vom trece de acest obstacol impunător , aproape ca o surplombă din rocă masivă. Traseul șerpuiește nebănuit, printre stânci și ne cățărăm în patru labe să ajungem pe masiv unde văd că vremea nu este așa prietenoasă ca jos. La punctul de alimentare, minune, organizatorii ne așteptau cu ceai cald, banane. glucoză, pepene și alte bunătățuri. Îmi venea să mă întind jos și să mănânc ca apucatul. Din toată graba tot mi-am permis să sorb un ceai cald, care mi s-a părut cel mai bun lucru pe care l-am înghițit în ultimul timp. Text integral: http://activemtbtour.blogspot.ro

Adrian Mila:

Sambata la 3.45 suna ceasul. Asta nu e suficient, tot intarzii vreo 5 minute la intalnirea din fata blocului. Bagajul e facut in graba (ca de obicei), am uitat cate ceva, iau in plus alte lucruri. Nu stiu exact ce caut eu la alergarile montane. Nici la alergare nu m-am lamurit ce caut, ca nu am abilitati si talente care sa ma recomande. Una din teoriile mele favorite este ca la alergare unii au talent, altii sunt doar pacatosi. Acum sunt pocaiti si isi cauta mantuirea, se chinuie ca sa isi rascumpere pacatele. Au pacatuit ani in sir, acum e timpul pocaintei. Cu cat sunt pacatele mai multe, cu atat purgatoriul este mai aspru. Cine este fara de pacat poate sa stea acasa, la pacate mici (aici intra maxim bere+chipsuri) face doar plimbari, la bere+bere+bere+…. alearga sistematic, la pacate mai grele trece de la crosuri la semi si maratoane. Cei care pacatuiesc repetat trebuie sa faca si triatloane ca sa ajunga in rai. Pe cei mai sportivi si/sau pacatosi nu ii mai spala decat iron-man, si nici ala nu e sigur…. Eu sunt un pacatos modest, fac penitente rare de maxim 42,2-45 km si imi mai ard peste gioale cate o cursa montana, cica la 3 unghii innegrite se iarta 2 ani de betii. Ma, totusi, de ce nu ma antrenez si eu mai consecvent? Nu stiu. La Cozia, la ora 7.45 iti dai seama dupa strangerea de mana inghetata cine a dormit la cort. Desi e iulie imi pun un al doilea tricou pe mine, cerul e senin dar este umbra si bate un pui de vant. Anul trecut am facut traseul scurt, Stanisoara, acum am ales traseul mai lung. Stanisoara mi se pare unul dintre cele mai alergabile si frumoase semimaratoane de munte, Cozia, cu 30 km (mi-au iesit sub 28) si 1750 m diferenta nivel (peste 2100 dupa ceasul meu) are renumele unui traseu dificil, ceea ce mi se pare interesant. La start imi dau seama ca habar nu am cum arata traseul. Primii 13 km ii stiu, i-am facut anul trecut, in rest nu am nici cea mai vaga idee ce am de facut, cu exceptia faptului ca trebuie sa ajungem la releul din zare, care pare si departe si sus. Dupa cateva vitejii betze-less, azi am luat betele cu mine. Cam renuntasem la ele, dar ma doare un genunchi si le-am luat din nou. 13 km le car dupa mine complet inutil. Imi propun sa alerg incontinuu cei circa 5 km de urcare usoara pe drumul forestier, si reusesc. Pana ma lovesc de ultima panta, in care o dau la pas cateva sute de metri. Dupe aia lucrurile se incurca, incepe urcare spre cabana Cozia. Din fericire este prin padure si nu ne omoara soarele. Ma ajut de bete si urcarea merge rezonabil, nu stiu unde sunt si cat mai am, e simplu, e doar de urcat. La 3 ore de start sunt la Cabana Cozia, unde dau de PEPENIIIIIIIII! Nu imi trebuie decat apa si pepeni. E bine sa nu ai de batut vreun timp, stau si scuip seminte in iarba, bag si un selfie. Of, ce bine e acum. Aflu cu interes ca la final mai avem de urcat o panta, ceea ce nu stiam. Cam incepe sa ma ingrijoreze ideea, mai ales ca aflu ca ar avea vreo 300 m diferenta de nivel. Cum 300? Pai 300 m inseamna 100 de etaje, care inseamna cam 1800 trepte, care inseamna cam…300 m? Pai e enorm, eu nu mai vreau, nu ma mai joc. Din acest moment am intrebat cam pe oricine cat are panta aia finala… Coborarea m-a ucis. La inceput a mers bine, pe urma m-au luat genunchii si o umbra de crampa pe cvadricepsi. Coborare luuuunga si peste limita mea rezonabila. Ma mai ajutam pe bete, dar coboram infranat, pe calcai, lasat pe spate, ceea ce imi omoara genunchii si muschiuletii, ma doare si ma turbeaza. Ma opresc, incerc sa imi masez muschii, ma enerveaza jambierele, o boaba de zmeura imi distrage atentia, o plescai si incep sa zambesc. E, ce naiba, am de spalat niste pacate. Hai, hai coane odata, ca ai ramas de caruta, imi pare extrem de rau ca am uitat (iar) sa iau cu mine muzica salvatoare. Ajung destul de rupt la manastirea Turnu, de aici stiu, mai am o alergare lejera pe sosea. He. He-he. Poate daca eram la traseul celalalt. Arunc betele, le urasc, imi masez iar genunchii, ling un rest de gel, beau un pahar de izotonic si raman cu izotonicul in gura. Nu-nu, nu pe sosea, ci peste deal se termina traseul nostru. Porca puttana, as injura un pic, doamnele si manastirea ma fac sa inghit vorbele grele. E, asta e. Spre surprinderea mea urcarea merge usor. Picioarele mele abia asteptau sa mai schimb un pic muschii, incep sa prind viata si urc binisor. Mai sunt 2-3 km si ajung la finish fara sa mai trag, singura mea lupta putea sa fie pentru locul doi la feminin, si nu cred ca ma acceptau pe podium. 4h37, ma asteptam sa fac intre 4.30-5 ore, sunt pe la jumatatea clasamentului. Mie imi plac evenimentele Pegas, nu stiu sa explic, pur si simplu imi plac. Pentru mine daca spui “Cozia” acum doi ani prima imagine ar fi fost “manastire”. Acum e “pepene”. Eu cumpar in fiecare an maxim 2 jumatati de pepene, si nici pe alea nu stiu daca le mancam integral. La Cozia nu ma pot dezlipi de masa de la finish, plec, dau o tura si iar ma intorc. Pepeeeeeni! Pepenele ala de la finish mi se pare genial. Teoretic exista si la alte curse, practic doar aici l-am prins non-stop, mananc si scuip, mananc. Scuip seminte, la anu’ o sa fie milioane de pepeni in iarba asta.

Asteptam impresiile voastre si fotografii (link) la adresa de email tudor.butu@coziamountainrun.ro

404

Organizatori:

Categorii

Parteneri:

Revista Alerg.ro free bike team

Parteneri media:

Revista Alerg.ro

Concursuri Partenere