Concurs organizat cu sprijinul:
Tipografia Silkat
Annabella
Sponser Romania
Cabana Diana
Sloop
Portalul DoarSport
Browsing articles in "Noutati"

Poze si impresii 2019

Jul 6, 2019

Rezultate Cozia Mountain Run 2019:

https://www.trackmyrace.com/running/event-zone/event/cozia-mountain-run-7/

VIDEO

POZE

Catalin Apostol – Predare kituri: album

Catalin Apostol – Start – Turnul lui Teofil – PH Turnu: album

Catalin Apostol – PH Turnu – La Troita: album

Catalin Apostol – Crosul copiilor: album

Catalin Apostol – Festivitatea de premiere: album

Nikos Photography – album

Bruno’s view – album

Viziteaza Calimanesti-Caciulata – album

Doar Sport – album

La PH Manastirea Turnu – album

La Izvorul de pe Muchia Turneanu – album

Impresii ale participantilor

*****

 

Multumim frumos! Am alergat in memoria lui Nusu Ion si am descoperit un eveniment deosebit!

Felicitari!

(Liviu & Laura)

*****

Nu vreau sa fiu hater, dar, din filmuletul vostru, primii 2 care au trecut linia de finish trebuiau descalificati. Si nu numai ei. In regulament scria clar ca este obligatoriu pelerina si bidon de apa. Daca este obligatoriu pt ceilalti (si doar ati si verificat inainea cursei), de ce nu este obligatoriu si pentru cei din top? 🙂

Adica, fie modificati regulamentul si spuneti ca pelerina devine obligatorie daca vremea este nefavorabila, fie obligati toti participantii sa respecte aceste reguli. Am vazut la mai multe concursuri in care se spune ca anumite obiecte sunt recomandate si devin obligatorii in cazul in care conditiile meteo sunt nefavorabile.

Dar, ca si continuare a impresiei, pot spune ca organizarea a fost foarte ok din punctul meu de vedere. Ca sa nu mai spun ca (fiind la prima participare la Cozia) peisajul din varf este senzational. Nu m-am asteptat la ceva atat de frumos!

(Ionut Rosu)

*****

Cozia…un peisaj de vis si un loc superb…un traseu tehnic si greu, dar peisajele merita din plin 🥰🏃‍♂️🏃‍♀️🍉 (Ramona Ianas)

*****

Foarte frumoasa cursa Stanisoara și concursul bine organizat! (Ionut Marian Purcea)

*****

Mi-a plăcut atmosfera din zona campingului, cu multă relaxare și socializare; am povestit cu alți alergători despre căzături, zgârieturi, cursă și alte cele, la o felie (de fapt mai multe) de pepene roșu. Zemos, proaspăt sacrificat, a fost fix ce aveam nevoie. (Andra Calenic)

*****

Cozia Mountain Run 2019.Pentru mine un concurs de care sunt legata sufleteste pentru ca la editia din 2013 am alergat pentru prima oara si unde am revenit dupa 3 ani de absența, de aceasta data in postura de voluntar pe Muchia lui Teofil . Misiunea nr.1 : sa incurajez alergatorii de pe tura de 4 km. Mi-am ales un punct strategic lîngă un copac ale carui ramuri barau poteca si in lipsa de activitate ( fiindca dupa calculele mele mai aveam citeva minute pina sa apara curentii ) m-am apucat sa-mi fac niste selfi-uri😀. Un gest total neprofesionist pentru ca primul concurent a aparut nu stiu de unde si a dispărut la fel de repede si nu am apucat sa-i fac poza . M-am repliat rapid si am incercat sa surprind participantii cit mai bine folosindu-mi talentele de fotograf amator. La primii a fost un dezastru. Pozele au iesit miscate pentru ca au fost prea rapizi.Acum stiu si de ce : cei mai buni aveau de cistigat o inscriere gratuita la editia de anul viitor😀. Mi-am schimbat pozitia de citeva ori incercind sa gasesc un loc unde concurentii sa fie nevoiti sa incetineasca. L-am găsit cîteva sute de metri mai sus materializat intr-o portiune de-a dreptul noroioasa traversata de doua trunchiuri subtiri si destul de alunecoase dupa cum aveau sa constate pantofii mei Hoka One One.😂😂😂. Se pare ca au scapat cu fața relativ curata (pantofii ) pentru ca au fost recunoscuti citeva ore mai tirziu de vreo doi concurenti posesori si ei de asa ceva. Dupa ce a trecut si ultimul concurent, foarte vesel , de pe tura de 4 km , calculând eu ca ar mai fi ceva timp pina sa apara primii alergatori de pe tura de 21 km si Cozia , am pornit sa explorez putin traseul si sa gasesc un alt loc de unde sa obtin niste fotografii mai reusite. Experienta capatata in cele aproape doua ore de voluntariat si-a spus cuvintul si cu urechea ciulita si simturile incordate am surprins primii concurenti de pe Stanisoara. 1; 2, 3, 4. Numaratoarea a fost intrerupta de Tudor Buțu care m-a invitat sa iau in primire punctul de hidratare de la ultima urcare de peTeofil ( ce era mai greu, adica aprovizionarea cu apa, facuse el ). Si uite asa, inarmata intr-o mina cu telefonul si in alta cu un pahar cu apa ) am trecut la misiunea nr.2: sa incurajez, hidratez si sa informez concurentii pe si despre ultima parte a traseului.Timp de aproape 5 ore am vazut de toate: oameni hotariti si indirjiti care luau in piept ultima urcare fara sa se opreasca din alergare, altii care urcau la pas , altii chinuiti de crampe sau de oboseala, oameni care mai aveau puterea sa zimbeasca sau altii care au trecut pe linga mine fără sa ma observe, concentrati la maxim pe cursa, oameni care se bucurau la vederea unui banal pahar cu apa si savurau fiecare picatura , oameni care intrebau cit mai e de urcat si care se inviorau instant cind le spuneam ca de aici incolo mai e doar 1 km de coborire, (unii primeau aceasta informatie cu neincredere), oameni pe care ii cunosteam si alaturi de care am mai alergat pe la concursuri si oameni pe care acum ii vedeam prima oara, oameni care cunosteau traseul si altii care se ratacisera, oameni de toate virstele, oameni care s-au luat la intrecere unii cu altii, cu muntele, dar in primul rind cu ei insisi .Pe cei mai multi am incercat sa ii imortalizez cit am putut de bine si da, toti, fara exceptie, cind i-am intrebat, au spus același lucru : E GREU, E DUREROS DE FRUMOS SI CU SIGURANTA NE VOM REVEDEA ANUL VIITOR. SI ASTA SPUNE MULTE.SA NE REVEDEM CU BINE LA CMR 2020!  (Dana Borta)

Asteptam impresiile voastre si fotografii (link) la adresa de email tudor.butu@coziamountainrun.ro

In memoriam: Nusu Ion

May 3, 2019

Au trecut deja opt luni de la moartea cu totul neașteptată a lui Nușu Ion (2 septembrie 2018)…

In memoria lui, redăm cuvintele scrise de Andreea Dan:

Dincolo de charismă, sportivitate, fair-play, devotament, blândețe și bunătate, ceea ce apreciez eu în mod special la acest OM – Nusu Ion este capacitatea de a nu se plânge niciodată, de a nu-și încărca spiritul și interlocutorul negativ, de a vedea partea frumoasă și bună din viață, “de a sta deasupra norilor” într-un echilibru desăvârșit! Chiar dacă sună puțin sumbru, ceea ce s-a întâmplat cu Nușu ar putea fi o lecție pentru noi toți! Ar trebui să fim mai atenți cu cei de lângă noi, să ne iertăm unii pe alții, să vorbim doar de bine de semenii noștri, chiar dacă le știm defectele (cu siguranță au și calități) căci nu știm când vine sfârșitul și ce vom lăsa în urmă? Ură sau iubire? Cum își vor aduce oamenii aminte de noi? Ce trasee deosebite am făcut, cât de bine alergam, cât de bogați eram și câte realizări am avut? Sau își vor aduce aminte de comportamentul nostru și relația pe care o aveam cu ei, ceea ce am adus frumos și bun în viața lor, dar și cât i-am rănit sau i-am făcut să sufere? Prezența atâtor oameni cu lacrimi în ochi aseară la priveghi sunt convinsă că se datorează părerii de rău colective, că Nușu, care avea pentru fiecare din noi un cuvânt bun ne-a părăsit prea devreme!

Dumnezeu să-l odihnească!

Atât de mult aș vrea…
Și chiar orice aș da
Să știu unde te-ai dus
Ce faci acolo sus…

Sub ce perdea de fum
Te-ai rătăcit acum
Cât vreau din când ȋn când
Să te mai văd râzând…

Sufletului tău bun
N-am apucat să-i spun
Ce-aproape l-am simțit
Ce mult l-am prețuit…

Cui ne-ai lăsat pe noi
Sub aste grele ploi
Mai dă-ne câte-un semn
Să știm că mai suntem

La câte rugi s-au spus
Nici cerul nu-i de-ajuns
Chiar tu strigai mereu
„Să vină Dumnezeu‟…

Pe seară a venit
Și mi te-a luat grăbit
Te leagănă ușor
Pământul de sub flori…

Prieteni au sosit
Ȋn locul potrivit
La ȋncă un pahar
Să stingă focul iar

Cui ne-ai lăsat pe noi
Sub aste grele ploi
Mai dă-ne câte-un semn
Să știm că mai suntem

Când sun pe-al tău mobil
Răspunde un copil
Și-ascult din ireal
Cuvântul tău final…:

„Alo.. eu sunt un fluture,
uneori sunt frunza nucului din curtea școlii
și alteori sunt parfumul viei de toamnă
ȋn care m-am născut și-am renăscut de-atâtea ori…
am fost cândva cana din care a băut Krishna Murti
iar nu demult am fost un greiere…
din când ȋn când răspund la telefon
și mă bucur să aud voci pe care le-am iubit…
Vreți un semn de la mine?
Eu zic că e mai bun un ȋndemn pe care mi-la dat și mie un preot,
dar din păcate a venit prea târziu pentru mine…:

Nu vă mai lăsați constrânși de nimeni și de nimic,
Nici de vremuri, nici de oameni,
Fără ură, fără regrete și resentimente,
Mergeți ȋnainte ca și cum timpul n-ar exista,

Eliberați-vă de tot și de toate, cu gândul că trebuie să trăiți,
Pentru, și ȋn adevăr.
Căci doar adevărul vă va face liberi…
Și numai liberi fiind, veți putea atinge ȋn viață …fericirea.
(…)

Versuri: Victor Socaciu, Nucul

Inscrieri Cozia Mountain Run 2019

Apr 17, 2019

Inscrierile pentru cea de-a opta editie Cozia Mountain Run (6 iulie 2019) se pot face accesand:

http://coziamountainrun.ro/inscriere

Pentru inscrieri la Cozia Junior accesati:

http://coziamountainrun.ro/cozia_junior

Cozia Mountain Run este o competitie inclusa in Circuitul Carpatilor la Alergare Montana.

www.circuitulcarpatilor.org

 

Gala Circuitului Carpatilor 2018

Jan 13, 2019

Ȋn data de 12 ianuarie 2019, am avut deosebita onoare de a fi gazda Circuitului Carpaților la Alergare Montană. Evenimentul s-a organizat cu susținerea Primăriei orașului Călimănești si a Mănăstirii Turnu.

Ȋn scopul promovării potențialului turistic și a creșterii gradului de vizibilitate a imaginii orașului Călimănești ca destinație turistică, ȋn general, dar și ca destinație pentru turismul activ, sport și agreement, ȋn special, pe de-o parte, a promovării  și susținerii unui stil de viață sănătos ȋn rândul populației prin practicarea sportului ȋn aer liber, prin alergare, pe de altă parte, am organizat ȋncepând cu ora 11:00, ȋn colaborare cu Asociația Time Trial Running, un antrenament de alergare pe aleea de cură balneară și  pe faleza Oltului.

Ȋntre orele 14:00 – 17:00 a avut loc ȋn Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Călimănești  o ȋntâlnire de lucru a organizatorilor concursurilor incluse in Circuitul de Alergare Montană  (www.circuitulcarpatilor.org):

Competiție Locație
Brasov Marathon Brașov, masivul Postăvaru
Maraton Apuseni Stațiunea Muntele Băișorii, județul Cluj, Munții Apuseni
Rosia Montana Maraton Roșia Montană, județul Alba, Munții Apuseni
Bate Toaca Stațiunea Durău, masivul Ceahlău
Cozia Mountain Run Călimănești, Masivul Cozia
Marathon 7500 Peștera, Munții Bucegi
Rodnei Sky Race Stațiunea Borșa, Munții Rodnei
Cindrel in Alergare Păltiniș, Munții Cindrel
Retezat Maraton Râușor, Parcul Național Retezat
Hargita Trail Running Stațiunea Harghita Madaras, Munții Harghitei
Ciucas X3 Stațiunea Cheia, Munții Ciucaș, Grohotis și Siriu
Mures Olt Marathon Izvorul Mureșului, Munții Giurgeu și Hășmaș
Maraton Piatra Craiului Zărnești, Munții Piatra Craiului

Ȋn cadrul ȋntâlnirii s-a decis includerea ȋncepând din acest an și a competiției “Hit The Egg – Ouşoru Challenge”, care se desfăşoară în Munţii Suhard.

Ȋncepând cu ora 18:00 a avut loc ȋn sala de festivități a Liceului Tehnologic de Turism din Călimănești, Gala Circuitului Carpaților la Alergare Montană 2018, ȋn cadrul căreia au fost premiați ocupanții primelor 10 locuri din clasamentul circuitului:

1.Miloș Mioara 1. Sovereșan Andrei
2.Buzgan Crina 2. Crudu Valeriu
3.Chihaia Maria 3. Potîng Răzvan
4.Moțoiu Linda 4. Țilea Pepi
5.Tipei Adina 5. Codrea Gheorghe
6.Mălai Viorica 6 .Neguș Ovidiu
7.Ploșniță Adriana 7. Sălăgean Ștefan
8.Serbu Cătălina 8. Kokovics Laszlo
9.Marin Daniela 9. Blajiu Gheorghe
10.Șulea Lavinia 10. Husariu Alexandru

Invitatul special al evenimentului a fost Victor Socaciu, care a susținut un concert de muzica folk.

Melodii de suflet, precum “Nucul“, “Oameni de zapada“, “Rugaciune“, “La un ceai“, “A mea“, “Cantec pentru Charlie Chaplin“, “Mama lor“, “Anii trec“, dar și melodia cântată ȋn premieră “Odă prunei” au ridicat sala ȋn picioare și au creat o atmosferă de neuitat.

Totodată, participanții la antrenamentul de alergare au avut posibilitatea să câștige prin extragere la sorți o ȋnscriere gratuită la trei concursuri.

Astfel, câștigătorii sunt:

CRISTIAN GHEORGHE la Crosul pentru Viata – 16 martie 2019
FOZOCOS ALEXANDRU la Cozia Running, din cadrul Cozia MTB – 19 mai 2019 și
EVA HOCHBAUER la Cozia Mountain Run – 6 iulie 2019

Parteneri ȋn organizarea Circuitului Carpaților la Alergare Montană: 

Sponser Sport Food Romania, Snowline Romania, Livezile Dobrinoiu, Syndicat Gourmet, Alexandrion Group, Fundația Alexandrion, Asociația Succes ȋn Educatie si Sport, Succes Grup, Sloop și Tipografia Silkat.

Partener sonorizare: Asociatia De Stino

Parteneri media: Alerg.ro;  Succes Press&PR

Mulțumim tuturor pentru participare!

Echipa Cozia Mountain Run

 

POZE de la eveniment:

Viziteaza Calimanesti Caciulata – album antrenament alergare, album Gala – partea 1, album Gala – partea 2

Time Trial Running – album

Ovidiu Mărăcine – album

Eva Hochbauer – album PreGala, album Gala

 

 

Natura pentru toti

Dec 9, 2018

Dragi prieteni,

Am hotarat sa nu mai amanam un plan foarte vechi, acela de a ajuta copii si tineri cu dizabilitati motorii sa iasa in natura, sa se bucure de o plimbare pe munte sau prin padure. Este un mod de a aduce multumiri lui Dumnezeu pentru sanatate, doi ochi, doua picioare etc., lucruri pe care fiecare dintre noi nu le apreciem decat atunci cand ne lipsesc.

Astfel, ne-am propus sa sustinem initiativa Asociatiei Acces Natura de a achizitiona pana la data de 6 iulie 2019 (data editiei a 8-a Cozia Mountain Run) un scaun cu roti speciale pentru deplasare pe teren accidentat. Cu ajutorul acestui scaun, Stefania, mama a patru copii, va parcurge alaturi de voi Traseul Stanisoara. Cei care ati participat la editiile anterioare Cozia Mountain Run ati vazut-o deja pe Stefania ajutand in calitate de voluntar in zona de start/sosire.

De profesie asistent medical, Stefania locuieste in Targu Lapus, judetul Maramures. In 26 octombrie 2011, in timp ce lucra in mica lor ferma de animale, situata la marginea orasului, Stefania a suferit un accident care i-a schimbat viata. O caruta trasa de cai a trecut peste coloana ei vetebrala. A urmat o lunga perioada de spitalizare, timp in care sotului ei i-a fost desfacut contractul de munca in domeniul constructiilor. Diagnosticul Stefaniei este traumatism vertebro-medular L1 operat cu osteosinteza metalica ( 6 suruburi, 2 bare de titan si un cros-link) in T11 , T12, L2, paraplegie flasca şi siringomielie secundara.

Contribuie si tu la stangerea fondurilor necesare achizitionarii unui scaun cu rotile de tip Joelette – Classic One Wheel (3.290 eur / bucata), astfel incat Stefania se bucure impreuna cu noi de natura!

Cont bancar pentru donatii:

ASOCIATIA ACCES NATURA

Reg. Spec. al Asociatiilor si Fundatiilor nr. 62 / 14.09.2018

Cod fiscal: 39942348

Cont: RO27INGB0000999908449416

Banca: ING Bank, Sucursala Bucuresti

Dupa participarea la Cozia Mountain Run, voluntarii din Asociatia Acces Natura vor efectua numeroase excursii in natura pentru copii si tineri cu dizabilitati motorii.

Cu multumiri,

Echipa Cozia Mountain Run

Poze si Impresii 2018

Jul 10, 2018

Videoclip Cozia Mountain Run

POZE

Catalin Apostol: album 1; album 2

Daniel Furculesteanu: album

Nikos Photography: album

Doar Sport:: album

Elena Hogas Photography: album

Tiberiu Constantin Visan: album 1; album 2; album 3

Videoclip DoarSport:

Videoclip Cozia Mountain Run:

Impresii ale participantilor la Cozia Mountain Run 2018

*****

Un concurs minunat cu oamenii speciali ! Revin si la anu (Nicolae Gheorghe)

*****

Felicitari organizatorilor, voluntarilor, fotografilor si sustinatorilor Cozia Mountain Run! Ne revedem in 2019!! Este o binecuvantare si un dar de la Dumnezeu sa alergi pe un asemenea traseu. In cei 4 ani de participare la Cozia Mountain Run, am simtit ca intineresc.  Vremea a tinut cu noi iar licuricii n-au avut stare si s-au perindat in zona campingului oferindu-ne o companie… luminoasa!! (Cosmin Bucerzan)

*****

Un eveniment pentru oameni buni, cu suflet mare, care iubesc armonia naturii si cunosc căldura prieteniei! (Ana-Maria Socaciu)

*****

O experiență pe care o voi repeta de fiecare dată cu și mai multă motivație și energie. Și poate cine știe, la anul chiar voi renunța la rolul de voluntar și mă voi înscrie în cursă pentru a demonstra că acest cros chiar scoate ce e mai bun din oameni. (Piper Alexandra Maria)

*****

Un concurs drag sufletului meu! (Georgeta Manolache)

*****

Extraordinary experience! (David Alexandre Liebermann)

*****

Mulțumim organizatorilor pentru al 7-lea an de Cozia!!! Un loc minunat, plin de energie buna si licurici. (Gina Dana Popescu)

*****

Un eveniment organizat cu suflet de oameni deosebiti. Sigur voi reveni. (Manuela Isabela Stanescu)

*****

Oameni minunați care au depus tot efortul pentru un eveniment de suflet! Felicitări pentru tot ceea ce faceți! (Bianca Opris )

*****

Un eveniment reușit ! (Aso De Stino)

*****

Un eveniment bine organizat, revenim cu drag și anul viitor! (Dorela Veronica Murarasu)

*****

Exploatatori de copii! Atat am de spus! (Raluca Marin)

*****

Felicitari pentru cum ati reusit sa cresteti frumos, de la an la an! M am simtit minunat alaturi de voi si voi reveni cu drag de fiecare data!:) (Adina Savu)

*****

Felicitari! Super traseu, super organizare ! (Razvan Norocel)

*****

Nu pot sa zic decât că deja aștept ediția viitoare. A fost superrrrr (Neagoe Ionut)

*****

A fost prima mea participare; un traseu deosebit cu o organizare de nota 10 !
Bravo, felicitări!
  (Dragos Anghel)

*****

Nu am primit declaratia si lista de participanti pe mail, si nu am fost singurul in situatia asta, ceea ce n-ar fi fost o problema, dar nu existau declaratii nici la ridicarea kiturilor.
In rest a fost un traseu cu adevarat provocator intr-o zona superba si cu pepene la finish!
(Andrei Olaru)

*****

Sunt voluntar pe la diverse manifestri sportive de vreo 5-6 ani. Nicaieri nu m-am simtit mai bine!! Iubesc locul asta si mai ales trupa!! Great awesome people!! Nota 10!!! (Ilinca Badea)

*****

Am fost concurent la 2 ediții , și anul acesta , voluntar ! Greu sa ma decid ce vreau in ediția următoare , ca experiența a fost fantastica in ambele variante ! Felicitări participanților și organizatorilor. (Gika Gic)

*****

Multumim organizatorilor, voluntarilor si celor de la meteo, ca nu m-a prins ploaia pe traseu. Ca de obicei, foarte frumos si solicitant! (Silvia Mila)

*****

Anul acesta a fost a doua experienta a mea ca voluntar(photo) la Cozia Mountain Run, si sincer sa fiu ma bate gândul sa particip si eu macar la cursa de 4km la anul. Deci, creează dependenta. Oamenii, aceste locuri minunate, profesionalismul de care dau dovadă toți cei angrenați in organizare, ma fac sa imi doresc sa vin cat mai mult posibil si sa facem lucruri minunate.  (Nicolae Dumitru)

*****

Cel mai profesionist cros la care am participat, organizatorii au fost foarte atenți și calzi. (Laura Chiriazi)

*****

A fost foarte frumos, vremea buna, organizat bine, traseul de la Stanisoara de vis!!! Revenim. (Spatacean Claudia)

*****

Organizare reușită (marcaje bune, puncte de hidratare și/sau alimentare bine organizate, etc).
Bile albe:
1. maiou în locul tricoului
2. lipsa vuvuzelelor
3. cuvintele spuse de preot/călugăr înainte de start (spre rușinea mea, nu i-am reținut numele, dar m-a convins că există și fețe bisericești cu mentalități de secol XXI, nu doar de XVI – XVII)
4. pepenii
Se mai poate lucra:
1. la distribuirea kiturilor (sau am prins singurul moment de zăpăceală și trebuie să-mi revizuiesc părerea)
2. la numerele înscrișilor „pe liste suplimentare”

(Mihai Gaureanu)

*****

Organizare super,cu deosebiti oameni! (Cristina Toma Palic)

*****

Felicitari pentru organizare! Traseul este superb! (Daniel Rusu)

*****

Traseul “Cozia”: excelent! Preluare kit in dimineata cursei: rapid, fără probleme! Voluntarii: Nota maxima! Amabili, săritori, de ajutor! Apa suficientă, am prins si pepene la Finish (… printre ultimii sosiți…) Ce sa mai zic!??? Menținem Nota 10 de la edițiile anterioare !!! (Liviu Bica)

*****

Organizare si cursa excelente! Voluntari profesioniști! Bravo!  (Eduard Ene)

*****

Cozia Mountain Run – de sambata! O cursa la care am revenit cu placere, dupa 3 ani, tot la traseul cel mai lung, Cozia – 30k cu aproape 2000 urcare.
Organizare ireprosabila, traseu f bine marcat, voluntari de nota 20 – multumesc!

Peisaje de vis, cu Oltul serpuind pana in departare – imposibil sa nu te opresti sa admiri.

O urcare pieptisa si o coborare pe masura de abrupta, iti pun muschiuletii la treaba, dar pentru lubenita de la vf. Cozia si de la finish merita efortul.
(Diana Miazga)

*****

Dupa 4 ani ajungem din nou la Cozia desi vremea arata total nepotrivita.Am campat si nu am avut nici o furtuna din cele multe prognozate. De data aceasta am ales varianta grea…traseul Cozia. Simplu pentru altii dar greu pentru mine. Am izbutit totusi sa ma tarasc pana la finish cu mari emotii sa nu ma ranesc. Traseu prea tehnic si greu pentru stilul meu de alergare. Organizare excelenta, fara debusolari sau rataciri, voluntari fericiti ca organizeaza un astfel de eviniment. Recomand celor ce vor sa se simta bine si care cred ca Varful Cozia e o provocare pe care o pot sustine. (Vlad Marian)

*****

Cand spun Cozia, prima imagine care imi vine in minte este “pepene”. Auzisem eu ca exista pepene la unele curse, dar nu ne intalnisem. Cred ca era la singular si doar pentru premianti, ca nici coji nu vedeai.

E, la Cozia, acum cativa ani, probabil in 2013, am inteles ce inseamna pepene la finish. O caruta. Poate doua. Taiati profesional de catre nenea Iancu, cate o bucata pe alese, “special pentru tine”. Doua bucati, noua, 99. Daca as avea cate un euro pentru fiecare sambure de pepene scuipat in iarba din camping probabil as putea sa traiesc linistit din dobanzi.

Cursele sunt inselatoare. Descrierea te pacaleste, profilul pare rezonabil, distantele agreabile, timpul generos. In realitate cursele sunt mult mai dificile decat par, in loc sa fie o prajiturica simpla si usor de inghitit de fapt sunt destul de greu de digerat, cu teren cu obstacole si pericol de accidentare pentru alergatorul neatent. Mi-au cam plans cvadricepsii si genunchii dupa curse si am fost tare fericit cand am scapat de cazaturi, fiind mai impiedicat de felul meu.

Acum nu aveam treaba si nici dureri. Din pacate parteneriatul cu organizatorii nu a mai tinut. Era simplu, noi participam si ieseam pe podium, dar acum se pare ca intelegerea a picat. Ma uitam la timpii de la M+50, bine ca nu am participat. La F+50 au fost 6 alergatoare, de au ocupat tot podiumul. Probabil mai ramanea sansa tombolei (deloc de lepadat) sau macar placerea gulasului la cazan, dar incepuse sa tune si sa ploua si am plecat spre casa. La M+50 au fost cate 13 alergatori la fiecare cursa, alearga bezmetici pe dealuri in loc sa stea cu nepoteii.

Relatarea trebuie din pacate sa cuprinda si un autodenunt. Am furat pepene de la gura copiilor saraci. Naravul ramane narav. Teoretic luam cate o bucatica pentru alergatoarea familiei, ea ma refuza si eu ma sacrificam, am pus mana pe pepene, ce facem acum, il aruncam? M-a refuzat in repetate randuri, m-am sacrificat din greu, este viciu, ce sa fac. Cred ca jumatate din pepenele mancat intr-un an il consum la Cozia. O sa duc cativa pepeni la anul, sa ma recompensez, pentru copiii saraci.

Text integral: https://www.facebook.com/adrian.mila53/posts/1701859329911496

(Mila. Conu Mila.)

*****

Organizare foarte buna, cum vad ca e la toate cursele din Circuitul Carpatilor! (Diana Miazga)

*****

Asteptam impresiile voastre si fotografii (link) la adresa de email tudor.butu@coziamountainrun.ro

Poze si Impresii 2017

Jul 3, 2017

POZE

Cozia Mountain Run (Radu Cristi) – album 1

Radu Cristi – album 1 , album 2album 3, album 4

Andrei Gheorghiu – album 

Fotonebunia – album

Cozia MTB – album (la Pausa si Turnu)

Nikos Dumitru – album

VIDEO

Mircea Radu:

Impresii ale participantilor CMR 2017:

*****

Am câștigat această cursă dură (Traseul Cozia), pe o căldură infernală cu ajutorul experienței și autocunoașterii dobândite în anii de alergare pe munte. (Silviu Balan)

*****

A fost cumplit sa alergi in cea mai calduroasa zi din ultimii 60 ani. (…) In ciuda conditiilor grele, a caldurii excesive, aerului irespirabil, am reusit sa fac fata cu brio si acestei provocari. (Constantin Trusca; text integral www.arenavalceana.ro)

*****

Traseul Cozia = Infernala (Rodica Priscu)

*****

Super competitie, organizare si nu in ultimul rand pepenele rosu :))) (Sergiu Muraru)

*****

Dupa cursa am mancat o groaza de felii de pepene, plus paste, n-am mai avut nevoie de mancare pe ziua aia (…) A doua zi am plecat devreme, eram invitati la o masa organizata de preotii de la manastirea Turnu, dar n-am mai putut ramane si la masa, am trecut putin pe la Liturghie, apoi am plecat spre Bucuresti. Per total o cursa frumoasa, aproape de Bucuresti. (David Iancu; text integral http://student-la-poli.blogspot.ro)

*****

A fost o cursa foarte frumoasa, un traseu bine marcat, provocator, deloc plictisitor. Mi-a placut ca nu a fost mult drum forestier ci poteca de munte umbrita.

A fost excelent, tinand cont de canicula, ca marea parte a traseului a fost in umbra.

Mi-a placut mult! Voluntarii din posturi au fost de asemenea foarte faini!

Singurele schimbari pe care le-as recomanda:

– mai multi fotografi pe traseu (eu nu m-am regasit decat in pozele de la start si finish)

– ceva apa, fructe la final ar fi bine sa fie pentru toti participantii. Am vazut in poze ca a fost si masa, noi nu am prins, dar nici nu am fi putut

manca.

Pe de alta parte daca timpul limita e de 8 ore ar fi bine ca si punctul de hidratare de final sa ramana pana la final. Ar fi prins bine un pic de apa rece si ceva mere sau lamai la sfarsitul cursei.

Felicitari inca o data si multumim pentru incurajarile de pe traseu. (Katerine T.)

*****

Totul a fost excelent, singurul meu regret este că nu am participat la prima ediție. Sper să ne vedem la anu! (Dorin Wainberg)

*****

  1. Am vazut cativa alergatori care au alergat fara sa aiba bidon/sticla de apa. Cred ca se impunea verificarea kitului obligatoriu pe traseu.
  1. Eu am primit tricoul cu marimea cu care m-am inscris, dar cativa prieteni de-ai mei au primit tricouri cu numere mai mari sau mult mai mari. Ar fi trebuit ca la predarea kiturilor sa se respecte riguros marimea tricoului cu care s-a inscris fiecare alergator. De asemenea ar fi trebuit ca toti alergatorii care s-au inscris inainte de cursa (vineri seara si sambata dimineata) sa primeasca tricouri abia dupace toti ceilalti alergatori intrau in posesia tricourilor.
  1. Ar trebui avut in vedere ca pe viitor festivitatea de premiere sa aibe loc ceva mai devreme. Nu cred ca trebuie asteptat sa se termine timpul limita de 8 ore de la start. Din pacate eu n-am putut ramane la festivitate si sincer imi pare rau! In aceeasi situatie cu mine au fost multi altii, care au fost nevoiti sa plece mai devreme.
  1. Am constatat ca, din pacate, inca mai sunt printre noi persoane care arunca gunoaie/resturi pe traseul de alergare. Din pacate, sunt chiar printre cei din partea din fata a clasamentului si asta nu este ceva onorant pentru ei.

Pentru mine a fost prima editie la care am participat, deoarece in aceasta perioada eram tot timpul plecat, dar pot sa spun ca am ramas cu o impresie pozitiva despre concurs. Bravo pentru organizare! (Costica A.)

*****

Elizabeth Andrew spunea “Volunteers do not necessarily have the time; they have the heart.” Si da, acum, la finalul acestei noi experiente, simt ca a meritat mai mult ca niciodata sa fiu obosita si arsa de soare, deoarece tot ce conteaza este ca am fost de ajutor, iar pentru mine asta e una din multele definitii ale FERICIRII. (Piper Alexandra Maria, voluntar Asociatia Studenti pentru Viata)

*****

Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit. (Ana Maria Ban, voluntar Asociatia Studenti pentru Viata)

*****

Asteptam impresiile voastre si fotografii (link) la adresa de email tudor.butu@coziamountainrun.ro

Cozia Junior s-a anulat

Jul 1, 2017

Dragi prieteni,

Avand in vedere avertizarea meteorologica “Cod Rosu de canicula”, disconfort termic deosebit de accentuat, fenomen care va afecta si zona joasa de relief a judetului Valcea prin inregistrarea de temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, va informam ca, in conformitate cu articolul 3.7 “Echipament si conditii de concurs” din Regulamentul  de organizare si desfasurare a concursului  “Cozia Mountain Run“, bidonul de apa de 0.5 litri/rucsac hidratare este obligatoriu si va fi verificat de catre organizatori la intrarea in zona de start, iar persoanele care nu il detin vor fi descalificate.

De asemenea, recomandam participantilor sa poarte o sapca, sa foloseasca crema de soare si sa se opreasca pentru a se hidrata la punctele special amenajate pe traseu:

Km 2 – Manastirea Turnu

Km 9 – Pausa

Km 12 – Izvor 1/drum forestier

Km 15 – Manastirea Stanisoara

Km 20 pentru Traseu Cozia – Cabana Cozia

Km 24 pentru Traseu Cozia – Izvor 2/Turneanu

Km 28  pentru Traseu Cozia, respectiv Km 19  pentru Traseu Stanisoara – Manastirea Turnu

Startul pentru Traseele Cozia si Stanisoara va fi la ora 9:00, iar pentru Traseul Turnu la 9:05.

Festivitatea de premiere pentru toate cele trei trasee va fi la ora 17:00.

Totodata, va informam ca, avand in vedere aceeasi avertizare meteorologica, concursul de alergare pentru copii “Cozia Junior” nu se va mai desfasura. Cu toate acestea, parintii copiilor inscrisi sunt asteptati intre orele 10:00-17:00 sa ridice pachetul de start al copiilor (tricou, doua pachete de cereale, medalia).

Echipa de organizare

Poze si impresii 2016

Jul 4, 2016

POZE

Radu Cristi – album 1album 2; album 3;

Bogdan Popa –  album (pe Vf. Cozia)

Alex Teodorescu – album (la sosire)

George Bondei – album (la Manastirea Turnu, coborarea spre sosire)

Mihai Preda – album (la 500 m de sosire)

Morariu Marius – album (punctul de hidratare de la Manastirea Turnu)

Andra Catias – album (la sosire)

Horatiu Vrapcea – album (in timpul concursului)

Impresii ale participantilor la CMR 2016:

Sambata a fost moment aniversar in Circuitul de alergare montana al Carpatilor. S-au implinit cinci ani de Cozia Mountain Run, cinci ani de cand ne intalnim in statiunea Calimanesti-Caciulata, cinci ani de alergare montana pe malul Oltului si pe pantele umbrite ale Masivului Cozia.
Ne-am bucurat de o noua editie reusita, de atmosfera frumoasa, de prietenie si aura de pace si liniste care te inconjoara atunci cand pasesti catre manastirile Turnu si Stanisoara sau pe potecile suspendate in timp catre si dinspre varful care poarta pe umeri numele intregului masiv, Cozia!
O experienta fierbinte si la propriu si la figurat, care nu trebuie ratata
!

Alerg CC Team

Foto: Radu Cristi

Foto: Radu Cristi

*****

Ediția a cincea a unui concurs cu adevărat special, Cozia Mountain Run. E special prin atenția acordată detaliilor, prin caracterul său umanitar, prin traseul într-o zonă mai puțin umblată a Carpaților, prin atmosfera prietenoasă. Trei probe, detalii mai jos, plus cros pentru copii:

  • Traseul Cozia (30 km): 131 participanți. Cîștigători: Constantin Busuioc – 3h:13min:35sec și respectiv Georgeta Manolache – 4h:21min:25sec
  • Traseul Stînișoara (21 km): 131 participanți. Căștigători: Florin Niță – 1h:57min:39sec și respectiv Ilinca Maria Tempeanu – 2h:19min:16sec
  • Traseul Turnu (4 km): 42 participanți. Cîștigători: Andrei Georgescu – 26min:39sec și respectiv Cristina Palic – 28min:45sec.

Sursa: www.alerg.ro

castigatori CMR 2016

*****

Cozia Mountain Run prima cursa de alergare la care, desi am aflat tarziu de ea, am participat si pentru profilul spiritual, fiind in vecinatatea atator manastiri si trecand prin curtea a doua dintre ele. Plus ca ma leaga amintiri frumoase din copilarie, cand aflandu-ma in primul pelerinaj din viata mea am inoptat la manastirea Turnu.

(Morariu Marius)

*****

La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).

Ca si kit (…) pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori. De altfel, si premiile sunt pe masura: 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. In checkpointuri era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.

David Iancu (text integral aici)

*****

Traseul Stânișoara – Mai greu și mai bine decât credeam

Vineri seara, ajunși în tabăra de la Călimănești, unde ne-am cazat și anul trecut, m-am bucurat să revăd multe fețe cunoscute. Am rămas cu aceeași impresie și de data asta: de eveniment prietenesc, cu oameni buni și săritori, gata să ajute orice tovarăș alergător care are nevoie ceva. Și suntem o gașcă foarte needy, mereu avem nevoie de drum, cazare, mâncare, cafea, un tricou mai mare, un gel, o hartă, indicații, un șut undeva etc etc.

M-am bucurat să aud că finishul nu mai cuprindea porțiunea de asfalt de anul trecut și nici tura de parc de final. Știu că par niște detalii minuscule la o cursă unde greul e pe traseu, nu la final, însă când te bate soarele în cap suficient, 500m ajung să se simtă ca 3km. (…)

Traseul Stânișoara are darul de a te ține în priză non-stop. E plin de fals plat, de drum forestier în pantă ușoară, pe care alții chiar o aleargă, dar eu de obicei nu prea reușesc. Am alternat alergarea cu mersul cât am putut eu de rapid. Știu că genul acesta de traseu este specialitatea casei pentru unii alergători, însă pe mine mă epuizează. Dă-mi urcare cât o fi ea de abruptă, o s-o fac încet, dar sigur, știind că după urmează coborârea. Dar pe pantă ușoară, parcă nesfârșită, mă chinui ca scuterul supraturat la deal. (…)

Sunt multe momente în istorie la care mi-ar fi plăcut să iau parte. Printre ele sunt meciul Stelei cu Barcelona din 1986, concertul INXS de pe Wembley din 1991 și Cozia Mountain Run de pe vremea când NU exista această urcare pe final de traseu.

Este un adevărat test de rezistență și voință. Deși e scurtă, de ambele dăți când am urcat panta care părea aproape imposibil de verticală m-am simțit ca o eroină. Nu-mi mai trebuiau clasament, timpi, nimic. După urcarea asta știam că atinsesem maximul de efort. (…)

(Carmen Albisteanu, text integral aici)

*****

Cozia, cu de toate

Pe la kilometrul 16 incepusem deja sa-mi pierd rabdarea; GPS-ul (si bunul simt) imi spuneam ca am trecut de jumatatea cursei, insa nu ajunsesem in punctul cel mai inalt. Mai mult, grupul destul de rasfirat de alergatori in care ma aflam, intins pe vreo 2-3 serpentine ce imbratisau un perete stancos impadurit, inainta cu pasi tot mai marunti de-a lungul potecii pietroase. Ritmul de inaintare scazuse considerabil (bine, nici pe portiunea anterioara nu fusese ceva grozav), insa acum abia ne taraiam printre brazi si bolovani, unii proptiti in betele de trekking, altii cu mainile pe genunchi. Taceam, fiecare concentrat pe propria respiratie, in timp ce, printr-o curiozitate a propagarii undelor, zgomotele soselei de pe firul vaii se auzeau pana la noi, privelistea ramanand ascunsa.

In astfel de momente, zeul alergatorilor si drumetilor montani pandeste dupa colt, sa-i afle pe cei slabi. Si vazandu-i cu vointa serios clatinata, pasind abia din inertie, sperand doar sa termine odata portiunea de urcus, zeul le pregateste un adevarat festin pentru ochi si minte. Ce energizant, ce imbold sa-si doreasca mai mult alergatorul obosit, decat o panorama larga, generoasa, asupra vaii Oltului. Iar micul zeu de la Cozia Mountain Run 2016 exact asta ne-a oferit celor care am strabatut plaiurile inierbate, padurea, stancariile si creasta, pe parcursul celor 30 km. O priveliste de care nu m-am saturat, privind meandrele largi ale Oltului transilvan, iesind din stransoarea muntilor si devenind fasia lata si stralucitoare de apa a Oltului oltenesc. Zeci de kilometri de jur imprejur, paduri si inaltimi, din Fagaras pana in Parang. (…)

Doua sugestii am, totusi, pentru organizatori:

-in loc de urcarea aceea detestabila de pe final, traseul ar putea fi lungit cu o bucla pe creasta, ca sa ramana constanta lungimea totala, si sa ofere ceva mai multe panorame,

-la sosire, un loc cu banci si umbra pentru alergatorii obositi ar fi ideal. Sa mai zic si de niste lighene cu apa rece pentru racorit picioarele?

(Mihai Oprea, text integral aici)

*****

Traseul Stânișoara, deși este unul numa’ bun pentru amatori (așa circulă vorba prin popor), nu-i lipsit de dificultate. În momentul în care ai impresia că te-ai oprit din urcat și dai de o porțiune aparent plată cu iarbă care-ți gâdilă gleznele și te simți așa ca într-o poveste în care de undeva din dreapta o să sară o căprioară care te va însoți până la finish pe acest drum „drept”, te lovești de crunta realitate a urcărilor fără sfârșit. Porțiunile de galop sunt înșelătoare pentru că în momentul în care te simți mai viteaz decât este cazul poți să pici în nas sau să-ți scrântești glezna. Am văzut două cazuri pe traseu și asta se întâmpla de la primii kilometri. Eu am prins curaj când aplicația îmi spunea că aș fi pe la kilometrul 19, deși realitatea era cu totul alta, și am început să bag viteză. Ajungând în dreptul Mânăstirii Turnu am constatat că pe marele final (foarte sadici organizatorii) mă așteaptă un deal cu un unghi de înclinare de toată frumusețea. Nu m-am târât în patru labe, dar nici mult nu mai aveam. După ce am tras de ultimele resurse, iar i-am pomenit când pe unii, când pe alții, pentru că sosise vremea să zburd la vale prin noroaie de astă dată, iar din spate mai veneau tino-nino și băieții vajinici care te cam spulberau din calea lor, deci baftă cu echilibristica. Când am văzut voluntarii care anunțau ultimii 500 de metri, zău că mă simțeam ca și cum l-aș fi prins pe Dumnezeu de picioare.(…)

(Adriana Georgescu, text integral aici)

*****

Aplauze pentru organizatorii si voluntarii de la Cozia Mountain Run, o cursa pe placul meu, urcari si coborari alergabile dar si catarare si coborari cu adrenalina. Fara pretentii de loc, am gresit alergand fara bidon de apa, pe o caldura epuizanta. Punctele de rehidratare au fost suficiente, nu si energia mea pe final. Un concurs cu o cireasa pe tort, pe care din pacate nu am mai putut-o savura, pierzand in 3km 10 locuri. Cu toate acestea concursul acesta se alearga cu inima deschisa. A must run race!

(Morariu Razvan)

*****

Weekendul ce a trecut am fost prezenti la Cozia Mountain Run, un concurs special, atat pentru scopul acestuia, de a sprijini anumite cauze sociale, cat si pentru locatie, Muntii Cozia.

(Tabere Montane de Alergare, Schi si MTB)

*****

La cursa de 4 km suntem vreo 40 de participanţi. La masculin majoritatea mi-ar putea fi nepoţi probabil. Mă încearcă un fior de jenă, e bine că m-am băgat la cursa asta îmbrăcat cu un tricou de la Maratonul Piatra Craiului…

De obicei cam 4 km îmi trebuie ca să mă încălzesc, acum toată cursa are 4 km. Şi vreo 170 m diferenţă de nivel. Se aleargă pe plat până la Mănăstirea Turnu, se urcă un deal complet antipatic, se coboară plăcut, apoi neplăcut, ai ajuns lângă şosea şi mai ai 500 m până la finish. Lasă nene, că şi Carl Lewis a trecut de la curse scurte la maraton, să fie şi unul care face invers.

Am în faţă un grup de 6 flăcăi, din care 4 în mod sigur m-ar umple de spume la înot, că sunt de la un club de triatlon. Aleargă ritmat, călcâiele la fund, se vede că fac sport, parcă nu fac nici un efort.

Sunt singurul care se opreşte să bea un pahar de apă la Turnu, apoi începe urcarea dealului. Ştiam urcarea ca fiind extrem de antipatică, venea la sfârşitul curselor lungi, acum sunt odihnit şi merge uşor. Suntem ca cei 7 pitici, eu fiind morocănosul, lipseşte Albă ca Zăpadă, băieţii sunt din gama celor care nu au ficat şi nu au splină, şi dacă le descoperă tot îşi revin ca Van Damme din bătaie.

La coborâre doi băieţi dispar în faţă, parcă se prăbuşesc pe pante, grupul de triatlon rămâne unit şi precaut, plec şi eu pe coborâre, că tare aveam poftă de o alergare. (…)

(Adrian Mila, text integral: alerg.ro )

*****

30 km de agonie și extaz la Cozia Mountain Run

Când am ajuns pe vârful Cozia, după un urcuș pe pietre, am avut senzația că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior, mai ales că la punctul de alimentare am găsit o mulțime de bunătăți (în contextul alergării, bunătățile sunt banane, mere și biscuiți :P). La panoramă m-am uitat în trecere, chiar dacă peisajul era superb, cu verdeață și vârfuri mândre de munte. Nu prea-mi vine să admir natura în timpul curselor, prefer să-mi păstrez concentrarea; nici nu reușesc să mă destind prea tare. (…)

(Andra Calenic, text integral aici)

*****

Decalogul Cozia Mountain Run: 10 sfaturi pentru un (prim) semimaraton montan

1. Eu sunt Batman – Nu participa pentru prima dată la un semimaraton montan fără să faci câteva (mai multe) antrenamente specifice cu pante, în ideea că tu eşti miezu’ şi muşchii rezistă. Nu rezistă oricâte tuburi de fixativ Taft ai folosi, nu aşa cum ai fi crezut. Iar dacă tu tot „Batman, Batman” şi o faci, fii gata să ai parte de surprize cum nici nu ai visat!

2. Păgânisme – Pregăteşte-te să descoperi existenţa unor noi zei şi să o dai în politeism. Adu ofrande celor care au ales proba de maraton şi au alergat cu vreun kilometru în altitudine şi nouă în lungime mai mult decât tine, într-un mod care pare să ţină de domeniul SF-ului, în ceea ce te priveşte.

3. Băgarea picioarelor în pădure – Descoperă cum debitul înjurătorilor mentale şi creativitatea acestora atinge noi cote alarmante. Dar fii sigur că oricât de mult ţi-ai băga tu picioarele în propria prostie (de a nu te fi pregătit cum trebuie) şi în mediul înconjurător, pădurea ţi le va băga înapoi. Până în gât.

4. Adu-ţi aminte de locul de odihnă – Reţine foarte bine unde se află punctele de hidratare şi alimentare. Cu toată umbra pământului oferită de copaci, sudaţia va fi atât de minunată încât vei transpira sărătură ca o arteziană salină. Din toate unghiurile. Prin toate părţile. Chiar şi alea strâmte. Şi nu, coaja de copac nu este comestibilă.

5. Cinsteşte pe tati şi pe mami – Nu îi înjura că te-au facut şi nu îi întreba de ce te-au pus la aşa ceva. Pentru că te-ai pus singur(ă). Oricum îi vei recunoaşte pe traseu. În voluntarii care îţi întind ca o mană cerească paharul cu apă, izotonic şi bucăţile de mere. La fel ca părinţii, te vor încuraja cu „Hai că poţi!”, „Bravo!” şi „Hai că mai e puţin!”. Ştiind foarte bine că „puţinul” ăla este al naibii de relativ .

6. Să preaconspiri – Ia în considerare faptul că organizatorii ar putea avea o înţelegere secretă cu ortopezii din România. Sau cel puţin cu farmaciştii comercianţi de Sfântul Diclofenac, Preacuviosul Antiinflamator şi Preafericitul Analgezic. Recomand şi efectuarea unui consult oftalmologic. A se vedea punctul urmator.

7. Flora şi fauna – Învaţă să observi mediul înconjurător şi să recunoşti fauna şi flora locală. Distinge, astfel, tufele de urzici, în care musai vei evita să îţi bagi mâna, în căutarea unui punct de sprijin. De asemenea, nu-ţi hidrata în exces nădragii atunci când confuzi pe traseu un câine cu un urs, lup, dragon ori alte făpturi mitologice. Pentru asta se recomandă consultul oftalmologic.

8. Topografie – Atunci când traseul ţi-e total necunoscut, ia cursuri extensive de topografie, citit şi interpretat de hărţi cu altitudini şi km. Realizează şi o cercetare, în prealabil, în rândul veteranilor. Întru dozarea cu cap a efortului şi un bun managent al nervilor, care vor ceda atunci când te îndrepţi ca o panseluţă voioasă spre ultimii km. Şi afli că mai umează un Deal al Morţii, de urcat în patru labe şi coborât prin frânare cu faţa.

9. Să mărturiseşti că eşti strâmb – Pentru că asta vei fi atunci când vei vedea linia de finish. Strâmb la picioare. Strâmb la rânjet. Şi de-a dreptul în stângul cocoşat de imensa bucurie de a fi terminat. Chiar dacă ai vrut de minim 247 de ori să renunţi pe traseu, să te aşezi în fund şi să aştepţi SMURD-ul să te urnească de acolo. Chiar dacă ai reinventat nomenclatorul înjurăturilor. În ciuda crengilor ce ţi-au plesnit suav moaca, a bolovanilor şi rădăcinilor ce ţi-au mângâiat gleznele, a pantelor ce ţi-au transformat muşchii şi articulaţiilor în mase gelatinoase.

Felicitări, fii o moluscă beată pe uscat, mândră de tine!

Acum, cel puţin, mergi ca una!

10. Să pofteşti! – Să pofteşti la pepenele minunat oferit la sfârşitul cursei! Să realizezi, după ce îţi trec dracii personali, că pe retină ţi-a rămas întipărit un traseu foarte frumos iar în suflet o experienţă memorabilă. Să pofteşti să o repeţi! Dar cu mai mult cap!

(Elena Hogas, text integral aici )

Asteptam impresiile voastre si fotografii (link) la adresa de email tudor.butu@coziamountainrun.ro

Circuitul Carpatilor 2016

Jan 2, 2016

Circuitul de alergare montana al Carpatilor 2016 include urmatoarele concursuri:

Brasov Marathon – 23 aprilie ( brasovmarathon.ro )

Maraton Apuseni msg systems – 28 mai ( maratonapuseni.ro )

Bate Toaca – 25 iunie ( batetoaca.ro )

Cozia Mountain Run – 02 iulie ( coziamountainrun.ro )

Marathon 7500 – 14-17 iulie ( marathon7500.ro )

Cindrel in Alergare – 30 iulie ( inalergare.ro )

Retezat Maraton – 06 august ( retezatmaraton.ro )

Inov8 2X2 Race – 20 august ( 2x2race.com )

Harghita Trail Running – 27 august ( feelgoodteam.ro )

Ciucas X3 – 10 septembrie ( ciucasx3.ro )

Maraton Piatra Craiului Gravity – 01 octombrie ( carpathianman.ro )

DSCN5634

Pages:12345»

Organizator:

Competitie inclusa in:

Parteneri:

Ro Club Maraton
Succes Grup
primaria calimanesti
ASTO
Asociatia Succes in educatie si Sport
free bike team

Parteneri media:

Alerg
Adrenallina
Succes Press & PR